La inceput totul era frumos, era suficient sa faci dovada ca esti inscris in baroul tarii europene + ca ai un coleg de referinta pentru tribunal, ca sa fii inscris pe listele speciale din cadrul baroului.

Ce s-a intamplat? Italienii sunt inventivi, astfel ca unii colegi italieni (speriati de examenul de definitivat deosebit de lung (dureaza cam un an) si greu din Italia) au ales sa ia calea Spaniei – unde este suficient sa demonstrezi ca esti licentiat in drept, ca sa obtii titlul de avocat definitiv (ultimele news zic ca, cica, si spaniolii s-au trezit si vor institui totusi un examen pentru avocati). Zis si facut, colegii italieni treceau granita (cel putin asa sustine CNF) doar ca sa obtina aceasta abilitare, dupa care se intorceau in Italia si cereau recunoasterea titlului in baza legii comunitare. Ce se intampla atunci? Era clar ca sareau peste obligatia de a face practica si nu trebuiau sa mai dea niciun examen, nu mai pui ca dupa trei ani, beneficiau si de dispensa de la orice examen.

Buuuuuun, cand nu s-a mai putut, a aparut cazul inginerului (ca sa vezi, tot italian, emigrat in spania doar pt a-si lua abilitarea) care a fost analizat de Curtea Europeana, care printr-o sentinta a decis ca in astfel de cazuri ne aflam in prezenta unui abuz de drept, intrucat persoana care a obtinut abilitarea intr-o alta tara nu a putut dovedi ca a facut niciun fel de curs de formare profesionala, nu a adat niciun examen si nici nu a exercitat profesia in acel stat.

Extrapoland Baroul a decis sa faca verificari cu privire la avocatii stabiliti, dorindu-se a se stabili daca acestia si-au exercitat efectiv profesia in statul de origine.

Pe mine ce m-a amuzat si continua sa ma amuze in continuare este ca in Italia nimeni nu te intreaba la inscriere daca stii limba italiana suficient de bine ca sa lucrezi in Italia ca avocat. Chiar si acum, cand s-au trezit ca trebuie sa analizeze fiecare caz in parte, pe lista de intrebari pe care o comunica vor sa stie daca stii limba tarii unde te-ai abilitat, inloc sa te intrebe daca o stii pe cea a statului unde te-ai stabilit.

avocat Monica A. Marinescu

Sunt prevazute si urmatoarele agravante: daca inculpatul a comis fapta in acord cu partea adversa, daca inculpatul a comis fapta in dauna clientului – avand calitate de inculpat in proces penal. Aceste agravante duc la inasprirea pedepsei.

Este prevazuta o alta agravanta in cazul in care fapta comisa prejudiciaza o persoana inculpata pt o infractiune pedepsita cu inchisoarea pe viata/ pedeapsa capitala, sau cu inchisoare de minim 5 ani.

Citind acest articol m-am gandit la una din observatiile pe care le aud foarte des cu privire la avocati, “mi-e frica ca o sa se inteleaga cu partea adversa”, sau mai rau, s-a inteles deja. In Romania cel putin exista o neincredere cronica in avocati, poate si pentru ca nu exista o sanctiune reala impotriva celor care intr-adevar isi incalca astfel mandatul primit.

Ce parere aveti?

avocat Monica A. Marinescu

In Romania

In Romania, au existat incercari timide de a stabili un tarifar cu valori minime. Astfel, avocatii erau obligati sa-si calculeze onorariile respectand valorile minime stabilite de catre Barou. Din pacate, tarifele nu au fost actualizate astfel incat valorile minime au ajuns sa fie derizorii, iar pericolul de a stabili onorarii sub aceasta valoare a disparut cu desavarsire.

Nu exista in Romania o obligatie de a respecta valori maxime in stabilirea onorariilor. Astfel, cel putin teoretic, fiecare avocat are dreptul sa-si stabileasca onorariul la valoarea pe care o doreste. Desigur, regulile pietei si “puterea financiara” a clientului reusesc in oarecare masura sa limiteze excesele.

In ceea ce priveste recuperarea cheltuielilor de judecata, judecatorul are dreptul sa reduca onorariul avocatului. Ce inseamna in realitate asta? Clientul a platit deja avocatul sa zicem 1.000 Ron, iar judecatorul decide ca acest onorariu este excesiv si ca partea adversa va rambursa doar 500 Ron. Singurul care va fi fericit este partea adversa, intrucat cei 1.000 Ron au fost deja platiti, iar avocatul nu este tinut sa restituie diferenta nerecunoscuta de catre judecator cu titlu de cheltuieli de judecata.

In sistemul romanesc, pentru a putea solicita cheltuieli de judecata trebuie sa faci dovada ca aceste cheltuieli au fost sustinute efectiv – respectiv avocatul a primit onorariul si a emis factura si chitanta fiscala.

In Italia

Pana la Decretul Bersani, s-a aplicat sistemul tarifelor minime si maxime adoptat prin Decret Ministerial. Ultimul Decret Ministerial, in vigoare si astazi, este din 2004. Il puteti accesa aici: http://www.ordineavvocati.roma.it/Documenti/Tariffe.pdf.

Prin “Decretul Bersani” s-a dorit liberalizarea sistemului tarifelor pentru avocati. Daca pana acum, avocatii erau obligati sa respecte valorile minime si maxime impuse prin decretul ministerial, “Decretul Bersani” a stabilit ca valorile minime nu mai trebuie respectate. De asemenea, prin Legea 248/06 s-a decis ca “patto di quota lite”, nul pana atunci, este valabil. Despre “patto di quota lite” vom vorbi mai pe larg, intr-un articol viitor.

Tarifarul continua sa fie folosit in acordarea cheltuielilor judiciare de catre judecatori si poate fi folosit ca reper in stabilirea onorariilor avocatului, atunci cand avocatul nu stabileste altfel impreuna cu clientul sau.

Concluzie

Indiferent unde ne gasim, in Italia sau in Romania, este bine sa clarificam cu avocatul problema onorariului de la inceput.

Avocat Monica A. Marinescu

In Romania, am remarcat ca majoritatea persoanelor au sentimente contrastante in ceea ce-i priveste pe avocati:

pe de-o parte exista un fel de mit al avocatului (pe model american) care pledeaza la bara, are succes si este plin de bani avand o viata frumoasa, asigurata – de cate ori nu am vazut rude si amici care-si indemnau copiii sa urmeze dreptul, facultatea de drept fiind una din facultatile cele mai dorite de catre romani in ultimii 20 de ani. Sa nu uitam numarul mare de candidati la examenul de admitere la drept; pe de alta parte, de multe ori, avocatul este perceput de ceilalti ca o persoana avand o onestitate indoielnica, avid de bani si fara scrupule in ceea ce priveste interesul sau personal raportat la cel al clientului.

In practica, am remarcat de multe ori ca persoanele apelau la avocati doar atunci cand nu mai exista nici o alta optiune, asta si pentru ca legea romana nu obliga pe nimeni sa-si angajeze avocat pentru a fi reprezentat in instanta, asa cum se intampla in Italia.

Cititorul meu imi spunea ca majoritatea romanilor nu vor sa apeleze la un avocat (atat in Romania cat si in Italia) pentru ca se tem ca vor cheltui bani si nu vor rezolva nimic, acesta nefacand altceva decat sa-i “poarte pe drumuri”.

Cred ca premiza este gresita. Pentru a merge dincolo de aceasta temere trebuie sa intelegem cateva lucruri esentiale (le-am explicat deja in aspectele principale privind raportul dintre avocat si client). Le voi relua aici sintetic:

1. nimeni nu poate garanta rezultatul pozitiv al unui proces. Avocatul este tinut sa explice clientului care sunt sansele de castig, dar nu poate garanta o victorie sigura.

2. obligatiile avocatului sunt obligatii de diligenta si nu de rezultat. Prin urmare, avocatul trebuie platit intotdeauna, indiferent daca procesul va fi castigat sau nu.

3. in situatia in care, avocatul nu si-a indeplinit obligatiile cu diligenta si profesionalism, clientul poate angaja raspunderea profesionala a acestuia.

In Romania, spre exemplu, avocatii sunt obligati prin lege sa-si faca asigurare profesionala, astfel incat in cazul unor erori, neglijente etc, clientul va fi despagubit de catre societatea de asigurari.

In Italia, nu exista o astfel de obligatie, dar multi avocati au asigurare profesionala. Spre deosebire de Romania, insa, in Italia exista o bogata jurisprudenta pe tema raspunderii profesionale a avocatului. De asemenea, Italia are o traditie consolidata in aplicarea cu succes a normelor Codului deontologic al avocatului precum si in implementarea cu succes a normelor comunitare privind obligatia de formare profesionala constanta a avocatului.

In Romania, din pacate, suntem la inceput in acest domeniu. Desi un cod deontologic al avocatului exista, el a fost, mult timp, “o necunoscuta”, fiind studiat de avocati doar la momentul examenului de definitivare. Astazi, insa, datorita reglementarilor comunitare, si in Romania asistam la un proces de modernizare si de responsabilizare a profesiei de avocat. Acest lucru se realizeaza mai ales prin obligatia nou instituita in sarcina avocatilor de a urma cursuri de formare profesionala.

4. procesul este intotdeauna un risc, insa cu ajutorul unui avocat puteti alege in cunostinta de cauza cum sa gestionati acest risc.

Personal cred ca avocatii ar trebui sa fie consultati preventiv. Spre exemplu, cand semnam un contract cu cineva, ar fi bine sa trecem mai intai pe la avocat ca sa vedem care sunt problemele care ar putea sa nasca din acest contract. De multe ori, ca si in cazul medicului, costa mai putin sa prevenim decat sa “vindecam” dupa aceea.

In Italia, teama de a apela la avocati creste exponential. Aici avem de-a face nu doar cu o chestiune culturala (vezi neincrederea in avocati deja manifestata in Romania), dar cu o problema care se agraveaza si datorita barierelor lingvistice si temerii de a avea un tratament diferit fiind straini (“stranieri”).

Tocmai pentru a incerca de a limita efectele negative ale temerilor manifestate de catre conationalii nostri, am inaugurat acest blog incercand sa explicam tuturor la ce se pot astepta cand merg la avocat.

Atata timp cat clientul stabileste un raport fiduciar caracterizat prin comunicare constanta si transparenta cu avocatul sau, nu are de ce sa-si faca probleme. La baza unui astfel de raport fiduciar trebuie sa existe respectul reciproc. Clientul are dreptul sa solicite orice informatii sau clarificari atunci cand nu intelege sau are dubii cu privire la actiunile intreprinse/propuse de avocatul sau.

Inchei spunand ca ar fi o greseala sa nu apelam la avocati doar pentru ca am auzit de cateva cazuri in care poate unii avocati nu si-au facut datoria, la fel cum ar fi gresit sa nu mai mergem la medic, doar pentru ca am auzit de cazuri in care medicii au gresit. Teama nu este un bun consilier, iar avocatii exista tocmai pentru a ne asista in valorificarea drepturilor noastre.

Avocat Monica A. Marinescu