Il 6 maggio 2010 è stata pubblicata un’importante sentenza della Corte di Giustizia, avente come oggetto il significato della nozione di danno nella Convenzione di Montreal, più precisamente nell’art. 22, n. 2.

La Convenzione di Montreal – convenzione per l’unificazione di alcune norme relative al trasporto aereo internazionale, è stata conclusa a Montreal il 28 maggio 1999, e poi firmata dalla Comunità Europea il 9 dicembre 1999.

La sentenza in oggetto verte sull’interpretazione della nozione del danno nella Convenzione di Montreal, ovvero se il danno previsto dall’art. 22, n. 2 include tanto il danno materiale, quanto quello morale, oppure no.

In primo luogo è necessario una lettura dell’art. 22 della Convenzione di Montreal, che così recita:

Limitazioni di responsabilità per ritardo, per il bagaglio e per le merci

1. Nel trasporto di persone, in caso di danno da ritardo, così come specificato all’articolo 19, la responsabilità del vettore è limitata alla somma di 4150 diritti speciali di prelievo per passeggero.

2. Nel trasporto di bagagli, la responsabilità del vettore in caso di distruzione, perdita, deterioramento o ritardo è limitata alla somma di 1000 diritti speciali di prelievo per passeggero, salvo dichiarazione speciale di interesse alla consegna a destinazione effettuata dal passeggero al momento della consegna al vettore del bagaglio, dietro pagamento di un’eventuale tassa supplementare. In tal caso il vettore sarà tenuto al risarcimento sino a concorrenza della somma dichiarata, a meno che egli non dimostri che tale somma è superiore all’interesse reale del mittente alla consegna a destinazione.

3. Nel trasporto di merci, la responsabilità del vettore in caso di distruzione, perdita, deterioramento o ritardo è limitata alla somma di 17 diritti speciali di prelievo per chilogrammo, salvo dichiarazione speciale di interesse alla consegna a destinazione, effettuata dal mittente al momento della consegna del collo al vettore, dietro pagamento di un’eventuale tassa supplementare. In tal caso il vettore sarà tenuto al risarcimento sino a concorrenza della somma dichiarata, a meno che egli non dimostri che tale somma è superiore all’interesse reale del mittente alla consegna a destinazione.

4. In caso di distruzione, perdita, deterioramento o ritardo di una parte delle merci o di qualsiasi oggetto in esse contenuto, per determinare il limite di responsabilità del vettore si tiene esclusivamente conto del peso totale del collo o dei colli interessati. Tuttavia, allorché la distruzione, la perdita, il deterioramento o il ritardo di una parte delle merci, o di un oggetto in esse contenuto, pregiudichi il valore di altri colli coperti dalla stessa lettera di trasporto aereo o dalla stessa ricevuta di carico o, qualora tali documenti non siano stati rilasciati, dalla stessa registrazione con altri mezzi di cui all’articolo 4, paragrafo 2, ai fini della determinazione del limite di responsabilità si deve altresì tener conto del peso totale di tali altri colli.

5. Le disposizioni dei paragrafi 1 e 2 non si applicano qualora venga dimostrato che il danno deriva da un atto o omissione del vettore, dei suoi dipendenti o incaricati, compiuto con l’intenzione di provocare un danno o temerariamente e con la consapevolezza che probabilmente ne deriverà un danno, sempreché, nel caso di atto o omissione di dipendenti o incaricati, venga anche fornita la prova che costoro hanno agito nell’esercizio delle loro funzioni.

6. I limiti previsti dall’articolo 21 e dal presente articolo non ostano alla facoltà del tribunale di riconoscere all’attore, in conformità del proprio ordinamento interno, un’ulteriore somma corrispondente in tutto o in parte alle spese processuali e agli altri oneri da questi sostenuti in relazione alla controversia, maggiorate degli interessi. La disposizione precedente non si applica quando l’ammontare del risarcimento accordato, escluse le spese processuali e gli altri oneri relativi alla controversia, non supera la somma che il vettore ha offerto per iscritto all’attore entro sei mesi dalla data in cui si è verificato l’evento che ha provocato il danno, o prima della presentazione della domanda giudiziale, qualora questa sia successiva.

Genericamente l’art. 22 parla di danno, nel caso di trasporto di persone e di trasporto di bagagli, senza fare una minima distinzione tra il danno materiale ed il danno morale.

Questo compito è stato assegnato alla Corte di Giustizia, la quale con la sentenza del 6 maggio 2010, nel procedimento C-63/2009, chiarisce il testo della convenzione: “il termine “danno” contenuto all’art. 22, n. 2, della convenzione per l’unificazione di alcune norme relative al trasporto aereo internazionale conclusa a Montreal il 28 maggio 1999, che fissa la limitazione della responsabilità del vettore aereo per il danno derivante in particolare dalla perdita di bagagli, deve essere interpretato nel senso che include tanto il danno materiale quanto il danno morale”.

Come è noto, la Corte di Giustizia è competente a pronunciarsi sull’interpretazione della Convenzione di Montreal, in quanto la convenzione è un accordo concluso in base all’art. 300, n. 2 CE, essendo parte integrante dell’ordinamento giuridico comunitario.

Il caso Axel Walz contro Clickair S.A.

Il caso sottoposto al nostro esame richiede in primis un riassunto delle problematiche che hanno condotto alla presentazione della domanda avanti la Corte di Giustizia.

Il 4 giugno 2007, il bagaglio del Sig. Axel Waiz, viene smarrito, in occasione di un volo in partenza da Barcelona diretto ad Oporto, effettuato dalla compagnia aerea Clickair S.A.

Nell’aprile 2008, il Sig. Walz citava in giudizio la compagna aerea Clickair, chiedendo un risarcimento del danno per un importo complessivo di € 3.200,00, di cui € 2.700,00 per il valore del bagaglio smarrito ed € 500,00 per il danno morale prodotto da tale perdita.

 Il giudice nazionale sospendeva il procedimento davanti a se, e sottoponeva  alla Corte di Giustizia la seguente questione pregiudiziale:

“Se il limite di responsabilità di cui all’art. 22, n. 2, della convenzione di Montreal comprenda tanto il danno materiale quanto il danno morale derivante dalla perdita dei bagagli.”

La soluzione della Corte di Giustizia.

La Corte di Giustizia, nella motivazione della suddetta sentenza, parte dal significato dei termini “préjudice” e “dommange”, poiché la convenzione di Montreal, originalmente nella sua versione francese, non contiene alcuna definizione per i sopra menzionati termini.

La Corte, infatti, sottolinea che detti termini debbono avere un’interpretazione uniforme e autonoma, nonostante i significati differenti attribuiti a tali concetti nel diritto interno degli stati parti di tale convenzione.

Inoltre, la Corte precisa che i due aspetti della nozione di danno, possono essere intesi nel senso che esprimono congiuntamente il senso comune da attribuire a tale nozione nel diritto internazionale.

Nelle sue Conclusioni , l’Avvocato Generale, Sig. Jàn Mazàk, sottolinea che la convenzione deve essere interpretata in buona fede e secondo il senso comune, alla luce del suo oggetto e del suo scopo.

L’Avvocato Generale spiega come dalla Convenzione di Montreal non si può dedurre una volontà degli stati contraenti di limitare la responsabilità del vettore al danno material o al danno morale. Non risulta specificata neppure la modalità di risarcimento, vale a dire se si debba risarcire il danno effettivo, il lucro cessante o anche gli altri danni quantificabili in denaro. È un compito del diritto nazionale, afferma lo stesso, a dare un contenuto alla nozione di danno e precisare la modalità del risarcimento.

Da parte sua, la Corte nella citata sentenza, spiega come lo scopo della Convenzione di Montreal ed in particolare l’art. 22, n. 2 è di limitare l’obbligazione per responsabilità gravante sui vettori aerei.

La limitazione del risarcimento del danno che deve essere applicata “per passeggero”, consente ai passeggeri d’essere risarciti agevolmente e rapidamente, senza imporre ai vettori aerei un onere di riparazione molto gravoso, difficilmente identificabile e calcolabile, idoneo a compromettere, se non a paralizzare, la loro attività economica.

Le perplessità in merito al risarcimento agevole e rapido sono multiple, però con questa sentenza si sancisce definitivamente il significato ormai discusso del danno risarcibile ex art. 22 , n. 2 Convenzione Montreal: questo include tanto il danno materiale quanto il danno morale.    

La pronuncia della Corte di Giustizia assume particolare rilievo in chiave interpretativa, contribuendo a fare luce sugli aspetti che, sempre più spesso, hanno creato incertezze per i giudici degli Stati membri chiamati a darne applicazione alla convenzione di Montreal.

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62009J0063:IT:NOT

                                                                         Dott. SimonaVlad Ciubotariu

 (a) Recunoașterea drepturilor — Recunoașterea dreptului fundamental al persoanelor care se confruntă cu sărăcia și cu excluziunea socială de a duce o viață demnă și de a participa activ în societate. Anul European va crește gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la situația persoanelor care se confruntă cu sărăcia, în special a grupurilor sau persoanelor aflate în situații vulnerabile și va contribui la promovarea accesului acestora la drepturile sociale, economice și culturale, precum si la resurse suficiente și servicii de calitate. De asemenea, Anul European va contribui la combaterea stereotipurilor și a stigmatizării;

(b) Responsabilitate și participare comună — creșterea gradului de participare a publicului la politicile și acțiunile de incluziune socială, punând accent atât pe răspunderea colectivă, cât și pe cea individuală în lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, precum și pe importanța promovării și sprijinirii activităților de voluntariat. Anul European va promova implicarea actorilor publici și privați, printre altele, prin parteneriate pro-active. Va favoriza conștientizarea și angajamentul și va crea posibilități de contribuție din partea tuturor cetățenilor, în special a persoanelor care se confruntă cu sărăcia în mod direct sau indirect;

(c) Coeziune — Promovarea unei mai mari coeziuni în societate prin conștientizarea de către publicul larg a beneficiilor generale aduse de o societate în care sărăcia este eradicată, principiul de repartizare echitabilă funcționează și în care nimeni nu este condamnat la marginalizare. Anul European va favoriza o societate care susține și dezvoltă calitatea vieții, inclusiv calitatea competențelor și a ocupării forței de muncă, bunăstarea socială, inclusiv bunăstarea copiilor și șanse egale pentru toți. Totodată, va asigura o dezvoltare durabilă și solidaritate între și în interiorul generațiilor și coerența politică cu acțiunile UE la nivel mondial;

(d) Angajament și acțiuni concrete — reafirmarea puternicului angajament politic asumat de UE și statele membre de a produce un impact decisiv asupra eradicării sărăciei și excluziunii sociale și promovarea acestui angajament la toate nivelurile de guvernanță. Având la bază realizările și potențialul MDC pentru protecție socială și incluziune socială, Anul European va întări angajamentul politic prin concentrarea atenției politice și mobilizarea tuturor părților interesate în prevenirea și lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale și va da un impuls pentru dezvoltarea acțiunilor statelor membre și ale Uniunii Europene în acest domeniu.

 În prezent, 17% din populaţia UE este ameninţată de sărăcie, aceastã cifra se traduce si prin faptul ca acesta categorie (17% din populaţia UE) câștigă mai puțin de 60% din salariul mediu lunar naținonal si aproximativ jumatate din acestă categorie lucrează.

Una dintre modalitãţile de combatere a sãrãciei ar putea fi introducerea venitului minim la nivel european.

În Europa, salariul minim lunar variază de la € 1.641,00 în Luxembourg la € 123,00 în Bulgaria. Acesta reflectă atât nivelul de trai al unei ţări, cât şi sistemul de protecţie socială pus în aplicare.

Statele cele mai afectate de sărăcie sunt Letonia (26%), România (23%) şi Bulgaria (21%), ȋn schimb cele mai puţin afectate sunt: Cehia (9%), Slovacia (11%) şi Olanda (11%).
17 octombrie 2010 a fost decretată  Ziua internațională împotriva sărăciei, acesta ar trebui să reprezinte o inițiativă cu vizibilitate mare precum şi o declarație asupra unui angajament reînnoit de eliminare a sărăciei.

Şomajul reprezintă una din principalele cauze ale sărăciei, însă sărăcia relativă este de asemenea o realitate care îi afectează pe oamenii care nu au un venit suficient pentru a le asigura un trai acceptabil, şi a căror număr este în creştere datorită crizei curente. Ar putea un venit minim la nivel european să contribuie la lupta împotriva sărăciei?

(sursa www.europa.eu)

                                                                                   Dott. Simona Vlad Ciubotariu

Voi face referire la codurile in vigoare in cele doua tari, desi cat de curand in Romania codul penal se va schimba; pentru o mai simpla intelegere a textului voi folosi c.p.r. pentru “cod penal roman” si c.p.i. pentru “cod penal italian”.

Infractiunea de omor este reglementata in art. 174 din c.p.r. (Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste.).

Omorul calificat, tot potrivit c.p.r., este infractiunea savarsita in urmatoarele imprejurari: a) cu premeditare; b) din interes material; c) asupra sotului sau unei rude apropiate; d) profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara; e) prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane; f) in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse; h) pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni; i) in public.

In toate aceste imprejurari infractiunea de omor se pedepseste cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi si deasemenea tentativa se pedepseste.

Codul penal roman prevede si infractiunea de omor deosebit de grav, omor savarsit: a) prin cruzimi; b) asupra a doua sau mai multor persoane; c) de catre o persoana care a mai savarsit un omor; d) pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii; e) asupra unei femei gravide; f) asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora; g) de catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

Pedeapsa prevazuta in acest ultim caz este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi; deasemenea tentativa se pedepseste.

Conform art. 575 din c.p.i., orice persoana care determina moartea unei altre persone, este pedepsita cu inchisoarea, pedeapsa care nu poate sa fie mai mica de 21 de ani.

Codul penal italian prevede, in articolele 576 si 577, circumstante agravante, poltrivit carora omorul este considerat grav si pedepsit cu pedepse mult mai mari plecand de la majorarea pedepsei cu o treime ajungand pana la detentiunea pe viata (in cazul omorului asupra unui ascendent sau descendent, in cazul premeditarii, etc.).

Nedorind sa plictisesc cititorul, as vrea doar sa precizez ca legiuitorul italian a dorit in mod explicit sa prevada pe langa insiruirea cazurilor de omor deosebit de grav, insiruire pe care o regasim si in dreptul roman, si o alta ipoteza extrem de importanta: Pedeapsa este inchisoarea de la 24 la 30 de ani, daca omorul este savarsit impotriva sotului, fratelui, surorii, tatalui sau mamei adoptivi, fiului adoptiv sau impotriva unei rude a sotului in linie directa.

Dupa o simpla lectura a articolelor din cele doua coduri penale se poate observa ca pedepsele in cele doua tari sunt la fel de mari, prevad inclusiv detentiunea pe viata si evindent interzicerea unor drepturi precum si a faptului ca tentativa atat in Romania cat si in Italia se pedepseste.

In ceea ce priveste continutul si valorile pedepselor, am putut releva ca nu exista multe diferente; lucrurile se complica cand aceste pedepse trebuie aplicate in timpul procesului penal.

Spre deosebire de Romania unde procedura penala nu prezinta mari dificultati, in Italia pe langa procedura penala obisnuita exista, si sunt foarte mult ultilizate, proceduri de judecata mult mai scurte decat procesul penal obisnuit; aceste proceduri cunoscute in Italia sub denumirea de “riti alternativi”: “patteggiamento” si “rito abbreviato” reprezinta o mare necunoscuta pentru inculpatii care vin din alte sisteme de drept.

Vom analiza intr-un urmator articol aceste doua modalitati mai rapide de executare a procesului penal italian, detaliind avantajele si dejavantejele unor astfel de procese.

Dott. Simona Vlad Ciubotariu

Pot sa divortez in tara in care ma aflu acum?

Care este legea pe care o va aplica judecatorul din tara care ma gazduieste?

Pot sa aleg oricum sa divortez in Romania, desi locuiesc de mult timp in alta tara?

Acestea sunt numai cateva din dubiile pe care concetatenii nostri le au intr-un moment atat de dramatic si delicat precum divortul.

Vom incerca sa punctam si sa clarificam cateva aspecte.

 Cadrul normativ

Mai jos va furnizam lista cu actele normative direct aplicabile in sistemele de drept nationale din tarile membre UE.

Actul normativ de referinta este Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti.

• Cartea verde privind legea şi jurisdicţia aplicabilă în materie de divorţ (COM/2005/0082 final) Anexă   (PDF File 194 KB) la Cartea verde;
• Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Consiliului din data de 2 decembrie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competenţa judiciară şi recunoaşterea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, în ceea ce priveşte Tratatele cu Sfântul Scaun ;
• Ghid practic   (PDF File 291 KB) pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului ;
• Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din data de 27 noiembrie 2003 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000;
• Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului din data de 29 mai 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti faţă de copiii celor doi soţi;

Unde putem divorta

Regulamentul 2201/2003 stabileste care sunt tribunalele competente sa se pronunte asupra divortului  in cazul cuplurilor mixte sau/si al cuplurilor care isi au locuinta efectiva intr-un alt stat decat statul de origine.

Astfel, un prim criteriu foarte important in functie de care o instanta sau alta este competenta a judeca divortul, este criteriul privind „domiciliul”. Cand vorbim de domiciliu, insa, nu ne referim doar la cel care rezulta din documente, ci la locuinta in care sotii/sotul traiesc efectiv.

Prin urmare, divortul poate fi introdus doar la instanta din tara unde:

• sotii isi au domiciliul obisnuit;
• sotul parat isi are domiciliul obisnuit;
• daca sotii nu mai locuiesc in acelasi stat membru, in statul unde si-au avut ultimul domiciliu comun obisnuit, cu conditia ca unul din ei sa mai locuiasca acolo;
• in caz de cerere de divort comuna, in statul in care locuieste unul din soti;
• in statul in care isi are domiciliul obisnuit reclamantul, cu conditia sa fi locuit acolo cel putin 1 an inainte de introducerea cererii de divort;
• in statul al carui cetatean este reclamantul, cu conditia sa fi locui acolo cel putin 6 luni inainte de introducerea cererii de divort.

Un al doilea criteriu important, in situatia in care sotii nu se gasesc in niciunul din cazurile prezentate mai sus, este “cetatenia”. Divortul poate fi introdus la instanta din tara de cetatenie a celor doi soti, doar in cazul in care acestia au cetatenie comuna.

Care este legea care va fi aplicata divortului?

Aici lucrurile devin mai delicate, intrucat Regulamentul (CE) 2201/2003 nu reglementeaza acest aspect, astfel incat se aplica dispozitiile legale nationale in ceea ce priveste regulile de drept international privat.

Ne vom referi aici, pe scurt, la situatia in Italia.

In cazul in care dorim sa obtinem divortul in Italia, ni se aplica dispozitiile atat ale Regulamentului 2201/2003 care stabilesc competenta judecatorului italian, cat si Legea 218/1995 care stabileste care este legea aplicabila.

Potrivit art. 31 din acest ultim act normativ, legea aplicabila sotilor este legea lor nationala, in cazul in care ambii soti au aceeasi cetatenie la momentul introducerii cererii de separatie si divort.

In cazul in care sotii au cetatenii diferite, se aplica legea statului cu care sotii au avut mai multe legaturi in timpul casatoriei. Totusi, daca legea altui stat nu prevede separatia personala a sotilor si divortul, in acest caz, se aplica legea tribunalului investit cu cererea de divort, respectiv legea italiana.

Aceasta poate fi o explicatie pentru care, daca doi cetateni romani rezidenti in Italia decid sa divorteze in Italia, ei nu vor obtine divortul potrivit legii romane, asa cum ar parea firesc potrivit normelor mai sus citate, ci vor obtine mai intai o separatie personala potrivit legii italiene, aducandu-se ca justificare alin. 2 al art. 31 din Legea 218/1995 care impune legea italiana in cazul in care separatia personala nu este prevazuta de legea nationala.

Desigur, au existat incercari timide de a schimba acest trend. Un judecator din Florenta a pronuntat divortul dintre un cetatean spaniol si un cetatean italian, aplicand legea spaniola.

Exemplu practic

Un cuplu format din doi cetateni romani cu rezidenta in Italia doresc sa divorteze. Iata ce se intampla in acest caz:

Potrivit regulilor enuntate mai sus, concetatenii nostri au dreptul sa faca cerere de divort in Italia (desi casatoriti in Romania). De asemenea, concetatenii nostri pot face cerere de divort si in Romania, pe criteriul cetateniei comune.

Care sunt avantajele si dezavantajele:

-                   divortul in Romania presupune costuri mai mici iar timpii procesuali sunt mult mai redusi;

-                   divortul in Italia presupune costuri mai mari, procedurile sunt mai lungi, cu toate acestea – in situatia in care se aplica legea italiana divortului, pentru sotie pot fi unele avantaje – precum: pensia alimentara atat pentru ea cat si pentru minori (in cazul in care sotia nu are venituri sau are venituri vadit inferioare sotului).

Incheiem precizand ca nu avem pretentia de a fi epuizat subiectul, probabil ca vom mai reveni asupra lui. In orice caz, va asteptam cu comentarii si intrebari.

av. Monica A. Marinescu

Cadrul legal
Legea 91/1992 cu modificarile succesive

Titulari
• Strainul extracomunitar care are resedinta de cel putin 10 ani pe teritoriul statului italian.
• Cetateanul comunitar care are resedinta legala de cel putin 4 ani pe teritoriul italian.
• Apatridul sau persoana care a obtinut azil politic si are resedinta legala de cel putin 5 ani pe teritoriul italian.
• Cetatenii straini nascuti pe teritoriul Italiei avand resedinta in Italia de cel putin 3 ani.
• Strainul al carui tata sau mama, sau unul din ascendenti in linie directa de gradul doi (bunicii) au fost cetateni italiani prin nastere sau care s-a nascut pe teritoriul italian si, in ambele cazuri, are resedinta legala de cel putin trei ani.
• Strainul ajuns la majorat adoptat de un cetatean italian care are resedinta legala pe teritoriul italian de cel putin 5 ani calculati de la adoptie.
• Fiii majori ai cetatenilor care au obtinut cetatenia italiana, si care au resedinta del cel putin 5 ani in Italia, calculati de la data la care parintii/parintele a obtinut cetatenia italiana;
• Strainul care a prestat servicii, chiar si peste hotare, pentru cel putin 5 ani, fiind angajat al statului italian.
• Strainii casatoriti cu un cetatean italian daca au resedinta legala in Italia de cel putin doi ani de la data casatoriei, sau daca sunt rezidenti de cel putin un an in cazul celor care au copii adoptati sau nascuti din casatorie.

 ACTE NECESARE:
a) certificat de nastere;
b) libretul de familie,
c) cazier judiciar romanesc;
d) cazier judiciar italian “certificato penale dell’autorità giudiziaria italiana/certificato dei carichi pendenti”;
e) certificat istoric de resedinta “certificato storico di residenza”;
f) certificat de casatorie/extras din registrul de casatorii “estratto per riassunto del registro dei matrimoni” + certificat de cetatenie pentru sotul cetatean italian, doar pentru cei care solicita cetatenia intrucat sunt casatoriti cu un cetatean italian;
g) act de identitate valabil;
h) carta di soggiorno/atestatul de sedere eliberat de primarie;
i) copie declaratii de venit pe ultimii trei ani;
j) timbre fiscale (marche da bollo);
i) chitanta care atesta achitarea taxei de 200 de euro introdusa prin Legea 94/2009.

N.B. In functie de situatie, la aceste documente se mai pot adauga altele cum ar fi:
- in cazul celor care solicita cetatenia intrucat sunt casatoriti cu cetateni italieni, este nevoie sa se prezinte si un certificat de stato in vita al sotului /sotiei cetatean italian! Da, ati inteles bine, este vorba de un document birocratic care certifica ca in data de….. la ora de……., d-nul/d-na era in viata. Pare absurd, dar este una din cerinte.
- tot in cazul celor casatoriti cu cetateni italieni, trebuie prezentat un certificat de cetatenie al sotului precum si copia integrala a actului de casatorie. In practica, acesta din urma se obtine (cel putin in Roma) dupa o asteptare de minim 3 saptamani, si este copia actului ce a fost semnat de soti la momentul casatoriei, daca s-au casatorit in Italia.
- pentru cei care cer cetatenia intrucat adoptati de un cetatean italian, in mod evident trebuie sa prezinte actul de adoptie.

N.B. Toate documentele romanesti trebuie sa fie traduse in italiana si legalizate (daca sunt traduse si legalizate in Romania trebuie sa poarte si apostila conform Conventiei de la Haga), cu exceptia actelor de identitate.
Documentele trebuie prezentate de solicitant, personal, in original si in fotocopie. Nu pot fi transmise prin posta.
Autoritatile competente isi rezerva dreptul de a solicita si alte documente.

UNDE SE DEPUNE
A) La biroul consular din tara de resedinta, daca solicitantul are resedinta peste hotare.
B) La biroul din cadrul Prefecturii de resedinta, daca solicitantul are resedinta in Italia.

In termen de cel mult 6 luni de la comunicarea decretului prin care este acordata cetatenia, solicitantul trebuie sa depuna juramant de credinta Republicii Italiene obligandu-se sa respecte Constitutia si legile statului italian.

Cateva observatii personale:

Pentru cei care solicita cetatenia la Prefectura din Roma, depunerea dosarelor se face doar pe baza de programare online. Va sfatuiesc sa faceti intai programarea si de-abia dupa aceea sa incepeti sa va completati dosarul. Datele la care se depun dosarele, de regula, sunt fixate la mari intervale de timp (6 luni) si riscati, in cazul in care ati obtinut cazierul in tara, acesta sa fie deja expirat la data cand va trebui sa va prezentati cu el.

Pentru procurarea actelor din Romania (cazier, certificate etc.), va sfatuiesc sa rezolvati totul personal – dureaza putin timp, si va costa mult mai putin decat sa angajati pe cineva. Cazierul, spre exemplu, pentru cei nascuti in Bucuresti, este eliberat pe loc pentru cei care il solicita in Bucuresti. Este evident ca vorbim de cei care nu au nimic inregistrat pe cazier, pentru ceilalti lucrurile se complica, acesta nemaifiind eliberat pe loc.

In ceea ce priveste declaratiile de venit care trebuie prezentate autoritatilor italiene, in afara de declaratiile de venit pe ultimii 3 ani, solicitantul este bine sa depuna in fiecare an declaratie de venit, chiar si dupa depunerea dosarului de cetatenie. Procedura pentru obtinerea cetateniei, din pacate, este destul de lunga si poate dura ani de zile, de aceea ar fi bine si ar putea ajuta la solutionarea in mod favorabil a cererii, daca s-ar depune si pe parcursul acestei proceduri declaratii de venit.

Av. Monica Adriana Marinescu

Accesul in administratia publica italiana se face in baza unui concurs public care se adreseaza atat cetatenilor italieni cat si celor comunitari.

Un cetatean italian sau un cetatean comunitar, posesor al unei diplome eliberate intr-o tara comunitara (diploma de bacalaurat, diploma de licenta sau echivalente)  poate participa la concursurile pentru posturi de munca din administratia italiana prin intermediul unei proceduri de recunoastere a diplomelor in baza art. 38 din decretul legislativ 165/2001. Scopul acestei proceduri este evaluarea diplomelor eliberate de un alt stat comunitar fara sa mai fie necesara eliberarea unei diplome italiene, asa zisa procedura “equipollenza”.

In acest caz biroul competent sa evalueze diplomele, dosarul dumneavoastra este: Presidenza del Consiglio dei Ministri – Dipartimento della Funzione Pubblica – Ufficio P.P.A. – Servizio Reclutamento
Corso Vittorio Emanuele II, 116 – 00186 Roma
tel. 06-6899.7563 / 7453 / 7470; e-mail: servizioreclutamento@funzionepubblica.it

Trebuie sa completati un formular (Modulo per la richiesta di equivalenza del titolo di studio acquisito all’estero, ai sensi dell’art. 38 del d. lgs 165/2001, al fine della partecipazione a concorsi banditi da amministrazioni pubbliche), sa intocmiti un dosar cu toate documentele necesare pe care le veti gasi in formularul mai sus mentionat si sa trimiteti totul cat mai repede, imediat dupa ce concursul a fost publicat in Monitorul Oficial, cu scrisoare cu confirmare de primire la adresele indicate in formlar.

Nu va ramane decat sa asteptati raspunsul de la Minister si sa sustineti examenul public pentru care ati solicitat recunoasterea diplomei dumneavostra.

Mult succes!

Dott. Simona Vlad Ciubotariu

Formularul pentru echivalarea titlurilor de studii obtinute in strainatate poate fi descarcat
» in format PDF sau » in format HTML.

Din cauza unor reale nevoi de a obtine niste acte am contactat personal prin intermediul adresei e-mail Consulatul Roman din Roma pentru a obtine cateva informatii de care aveam nevoie. Din pacate din primul raspuns nu am obtinut mai nimic, a urmat apoi o alta serie de email-uri in urma carora, m-am convins sau m-am lasat convinsa, ca am sa rezolv toate problemele mele prin intermediul Consulatului Romaniei din Roma.

Grava greseala! caci evident in ziua programarii nimeni nu stia nimic, nimeni nu ma putea ajuta cu nimic, toata lumea era nervoasa, nu am rezolvat nimic si unicul lucru pozitiv dupa o zi pierduta a fost sa vad ca macar la nivel de organizare lucrurile s-au schimbat de acum cativa ani. Pardon! Alt lucru pozititv e ca si-au cerut scuze daca nu ne-am inteles prin e-mail…ca si cand timpul pierdut intre 23.12.2009 si 7/8.01.2010 mi-l poate da cineva inapoi.

Dar problemele raman: cand lumea care are reale probleme si nu stie exact ce sa ceara, consecinta: obtine altceva, nu reuseste sa comunice cu nimeni caci toti ori se burzuluiesc ori sunt prea nervosi inca de la orele 9:00 a.m.
Tipic pentru funtionarul roman! M-am simtit exact ca acasa… si stand si completand niste formulare pentru niste cetateni moldoveni care nu stiau sa scrie in limba romana, dar solicitau cetatenia romana… si vazandu-ma disponibila, am reusit sa adun o serie infinita de lucruri negative:

• daca aveti nevoie de informatii privind tribunalele din Roma puteti sa vorbiti cu bodyguard-ul caci este cetatean italian; (poftim?)
• daca aveti nevoie de un avocat, Consulatul va pune la dispozitie o lista de avocati dar nu isi asuma raspunderea, si bine face caci acea lista contine nume de persoane extrem de competente cat si nume de avocati care nu exista, cel putin in Italia;
• daca cumva vreti sa faceti o procura sau aveti vreo problema de succesiune in Romania, veti intampina probleme pentru ca nu sunteti pregatit in materie de drept succesoral roman. Ca si cand omul de rand ar trebui sa fie cel putin licentiat ca subsemnata la Universitatea de Drept din Bucuresti ca sa inteleaga tot ce nu i se explica la ghiseu;
• daca doriti cumvasa stiti ce spune legea romana in materie de minori si cine administreaza si decide autorizarea actelor minorilor, veti afla cu surprindere de la consulat ca numai tatal o poate face (il padre) (de ce doar tatal, mama nu are aceleasi drepturi?).

Sfaturi utile:

• pregatiti-va cu multa rabdare si cereti exact ce va trebuie caci daca nu stiti cumva ce sa cereti veti fi nevoiti sa platiti sume de bani pe acte care nu va trebuie;
• mergeti mereu cu originale caci NU SE POT FACE COPII LEGALIZATE FARA ORIGINAL;
• exista pe internet site-uri oficiale ale Barourilor de Avocati unde puteti verifica autenticitatea avocatilor;
• informati-va din timp de ce aveti nevoie atat in Romania cat si in Italia ca sa nu trebuiasca sa va intoarceti intr-o alta zi la Consulat fara sa fi reusit sa va rezolvati problemele;
• nu uitati ca, copiile legalizate la Consulatul Romaniei pentru a fi valabile in Italia trebuie sa fie legalizate si de Prefectura din Italia (aveti nevoie de timbre fiscale “marca da bollo”)

Sper ca data viitoare cand ajung pe acolo in calitate de simplu cetatean pentru a-mi rezolva propriile probleme, sau in calitate de avocat pentru a rezolva problemele altora sa imi dau seama intr-adevar ca lucrurile s-au schimbat in bine.

Dott. Simona Vlad Ciubotariu

In Romania

In Romania, au existat incercari timide de a stabili un tarifar cu valori minime. Astfel, avocatii erau obligati sa-si calculeze onorariile respectand valorile minime stabilite de catre Barou. Din pacate, tarifele nu au fost actualizate astfel incat valorile minime au ajuns sa fie derizorii, iar pericolul de a stabili onorarii sub aceasta valoare a disparut cu desavarsire.

Nu exista in Romania o obligatie de a respecta valori maxime in stabilirea onorariilor. Astfel, cel putin teoretic, fiecare avocat are dreptul sa-si stabileasca onorariul la valoarea pe care o doreste. Desigur, regulile pietei si “puterea financiara” a clientului reusesc in oarecare masura sa limiteze excesele.

In ceea ce priveste recuperarea cheltuielilor de judecata, judecatorul are dreptul sa reduca onorariul avocatului. Ce inseamna in realitate asta? Clientul a platit deja avocatul sa zicem 1.000 Ron, iar judecatorul decide ca acest onorariu este excesiv si ca partea adversa va rambursa doar 500 Ron. Singurul care va fi fericit este partea adversa, intrucat cei 1.000 Ron au fost deja platiti, iar avocatul nu este tinut sa restituie diferenta nerecunoscuta de catre judecator cu titlu de cheltuieli de judecata.

In sistemul romanesc, pentru a putea solicita cheltuieli de judecata trebuie sa faci dovada ca aceste cheltuieli au fost sustinute efectiv – respectiv avocatul a primit onorariul si a emis factura si chitanta fiscala.

In Italia

Pana la Decretul Bersani, s-a aplicat sistemul tarifelor minime si maxime adoptat prin Decret Ministerial. Ultimul Decret Ministerial, in vigoare si astazi, este din 2004. Il puteti accesa aici: http://www.ordineavvocati.roma.it/Documenti/Tariffe.pdf.

Prin “Decretul Bersani” s-a dorit liberalizarea sistemului tarifelor pentru avocati. Daca pana acum, avocatii erau obligati sa respecte valorile minime si maxime impuse prin decretul ministerial, “Decretul Bersani” a stabilit ca valorile minime nu mai trebuie respectate. De asemenea, prin Legea 248/06 s-a decis ca “patto di quota lite”, nul pana atunci, este valabil. Despre “patto di quota lite” vom vorbi mai pe larg, intr-un articol viitor.

Tarifarul continua sa fie folosit in acordarea cheltuielilor judiciare de catre judecatori si poate fi folosit ca reper in stabilirea onorariilor avocatului, atunci cand avocatul nu stabileste altfel impreuna cu clientul sau.

Concluzie

Indiferent unde ne gasim, in Italia sau in Romania, este bine sa clarificam cu avocatul problema onorariului de la inceput.

Avocat Monica A. Marinescu

In Romania, am remarcat ca majoritatea persoanelor au sentimente contrastante in ceea ce-i priveste pe avocati:

pe de-o parte exista un fel de mit al avocatului (pe model american) care pledeaza la bara, are succes si este plin de bani avand o viata frumoasa, asigurata – de cate ori nu am vazut rude si amici care-si indemnau copiii sa urmeze dreptul, facultatea de drept fiind una din facultatile cele mai dorite de catre romani in ultimii 20 de ani. Sa nu uitam numarul mare de candidati la examenul de admitere la drept; pe de alta parte, de multe ori, avocatul este perceput de ceilalti ca o persoana avand o onestitate indoielnica, avid de bani si fara scrupule in ceea ce priveste interesul sau personal raportat la cel al clientului.

In practica, am remarcat de multe ori ca persoanele apelau la avocati doar atunci cand nu mai exista nici o alta optiune, asta si pentru ca legea romana nu obliga pe nimeni sa-si angajeze avocat pentru a fi reprezentat in instanta, asa cum se intampla in Italia.

Cititorul meu imi spunea ca majoritatea romanilor nu vor sa apeleze la un avocat (atat in Romania cat si in Italia) pentru ca se tem ca vor cheltui bani si nu vor rezolva nimic, acesta nefacand altceva decat sa-i “poarte pe drumuri”.

Cred ca premiza este gresita. Pentru a merge dincolo de aceasta temere trebuie sa intelegem cateva lucruri esentiale (le-am explicat deja in aspectele principale privind raportul dintre avocat si client). Le voi relua aici sintetic:

1. nimeni nu poate garanta rezultatul pozitiv al unui proces. Avocatul este tinut sa explice clientului care sunt sansele de castig, dar nu poate garanta o victorie sigura.

2. obligatiile avocatului sunt obligatii de diligenta si nu de rezultat. Prin urmare, avocatul trebuie platit intotdeauna, indiferent daca procesul va fi castigat sau nu.

3. in situatia in care, avocatul nu si-a indeplinit obligatiile cu diligenta si profesionalism, clientul poate angaja raspunderea profesionala a acestuia.

In Romania, spre exemplu, avocatii sunt obligati prin lege sa-si faca asigurare profesionala, astfel incat in cazul unor erori, neglijente etc, clientul va fi despagubit de catre societatea de asigurari.

In Italia, nu exista o astfel de obligatie, dar multi avocati au asigurare profesionala. Spre deosebire de Romania, insa, in Italia exista o bogata jurisprudenta pe tema raspunderii profesionale a avocatului. De asemenea, Italia are o traditie consolidata in aplicarea cu succes a normelor Codului deontologic al avocatului precum si in implementarea cu succes a normelor comunitare privind obligatia de formare profesionala constanta a avocatului.

In Romania, din pacate, suntem la inceput in acest domeniu. Desi un cod deontologic al avocatului exista, el a fost, mult timp, “o necunoscuta”, fiind studiat de avocati doar la momentul examenului de definitivare. Astazi, insa, datorita reglementarilor comunitare, si in Romania asistam la un proces de modernizare si de responsabilizare a profesiei de avocat. Acest lucru se realizeaza mai ales prin obligatia nou instituita in sarcina avocatilor de a urma cursuri de formare profesionala.

4. procesul este intotdeauna un risc, insa cu ajutorul unui avocat puteti alege in cunostinta de cauza cum sa gestionati acest risc.

Personal cred ca avocatii ar trebui sa fie consultati preventiv. Spre exemplu, cand semnam un contract cu cineva, ar fi bine sa trecem mai intai pe la avocat ca sa vedem care sunt problemele care ar putea sa nasca din acest contract. De multe ori, ca si in cazul medicului, costa mai putin sa prevenim decat sa “vindecam” dupa aceea.

In Italia, teama de a apela la avocati creste exponential. Aici avem de-a face nu doar cu o chestiune culturala (vezi neincrederea in avocati deja manifestata in Romania), dar cu o problema care se agraveaza si datorita barierelor lingvistice si temerii de a avea un tratament diferit fiind straini (“stranieri”).

Tocmai pentru a incerca de a limita efectele negative ale temerilor manifestate de catre conationalii nostri, am inaugurat acest blog incercand sa explicam tuturor la ce se pot astepta cand merg la avocat.

Atata timp cat clientul stabileste un raport fiduciar caracterizat prin comunicare constanta si transparenta cu avocatul sau, nu are de ce sa-si faca probleme. La baza unui astfel de raport fiduciar trebuie sa existe respectul reciproc. Clientul are dreptul sa solicite orice informatii sau clarificari atunci cand nu intelege sau are dubii cu privire la actiunile intreprinse/propuse de avocatul sau.

Inchei spunand ca ar fi o greseala sa nu apelam la avocati doar pentru ca am auzit de cateva cazuri in care poate unii avocati nu si-au facut datoria, la fel cum ar fi gresit sa nu mai mergem la medic, doar pentru ca am auzit de cazuri in care medicii au gresit. Teama nu este un bun consilier, iar avocatii exista tocmai pentru a ne asista in valorificarea drepturilor noastre.

Avocat Monica A. Marinescu

In schimb, asistenta judiciara gratuita o intalnim in Italia atat in cadrul procesului penal, cat si in procesele civile, administrative, contabile, fiscale, si in asa numitele “di volontaria giurisdizione”, in procesele de executare silita, in procesele de revizuire, in procesele de revocare, de poprire, in procesele privind aplicarea masurilor de siguranta si a masurilor preventive.

Asistenta judiciara gratuita poate fi solicitata pentru procesele aflate atat pe rolul Tribunalelor, cat si al Curtilor de Apel, al Curtii de Casatie, Tribunalelor „di Sorveglianza” (institutie care nu are echivalent in dreptul romanesc), al  Tribunalelor Administrative Regionale, al Consiliului de Stat, al Comisiilor Fiscale Provinciale si Regionale si al Curtii de Conturi.

Asistenta judiciara gratuita este un beneficiu al legii, prevazut de Constitutia Italiana in art. 24, alineatul 3 care prevede: „Este asigurata asistenta judiciara gratuita tuturor celor care se afla intr-o stare reala de saracie economica, prin intermediul unor specifice norme si instrumente legale”.

Asistenta judiciara gratuita reprezinta in Italia posibilitatea efectiva de a fi asistat si aparat intr-un proces de catre un avocat sau un consultant tehnic („consulente tecnico”) fara a fi nevoiti sa platim avocatul, consultantul sau/si celelalte cheltuieli de judecata.

In cazul asistentei judiciare gratuite cheltuielile privind avocatii, consultantii si detectivii autorizati, precum si toate cheltuielile de judecata se platesc de catre statul italian.

Conditii pentru a putea beneficia de asistenta judiciara gratuita in Italia:

Venitul:
Pentru a putea beneficia in Italia de asistenta judiciara gratuita trebuie sa demonstrati un venit anual care sa nu depaseasca suma de € 10.628,16 daca locuiti singur (acest plafon este modificat din doi in doi ani tinand cont de indicatorul ISTAT). In schimb daca persoana care solicita asistenta judiciara gratuita locuieste impreuna cu familia, in calculul venitului relevant se ia in considerare valoarea rezultata in urma insumarii venitului solicitantului cu veniturile sotului/sotiei, respectiv al celorlalti componenti ai nucleului familial. In cazul in care sunteti in proces impotriva membrilor familiei dumneavoastra se tine seama doar de venitul dumneavoastra.

Trebuie luate in considerare toate veniturile impozabile (salariu, pensie, venit obtinut din activitati proprii), inclusiv veniturile care sunt scutite de taxele IRPEF (pensie pentru veteran de razboi, sau indemnizatiile de insotitori).

In cazul procesului penal, venitul de € 10.628,16 (plafon marit de la € 9.723,84 la € 10.628,16 in anul 2009, cu decretul din 20.01.2009, publicat in Gazeta Oficiala din 27.03.2009, n. 72) care trebuie demonstrat pentru a putea beneficia de asistenta judiciara gratuita se mareste pentru fiecare membru in plus al familiei cu suma de € 1.032,91. De exemplu: daca nucleul familial este compus din 2 persoane: venitul pe care trebuie sa il demonstrati nu trebuie sa depaseasca suma de € 11.661,07, daca nucleul familial este compus din 3 persoane venitul pe care trebuie sa il demonstrati nu trebuie sa depaseasca suma de  € 12.693,98.
Partea vatamata intr-o infractiune care se pedepseste potrivit articolelor 609-bis, 609-quarter, 609-octies din codul penal italian (respectiv violenta sexuala, acte sexuale cu minori, violenta sexuala in grup) poate beneficia de asistenta judiciara gratuita chiar si peste limitele de venit prevazute mai sus. Acest drept al persoanei vatamate a fost introdus prin Decretul lege, n. 11 din 23 februarie 2009.

Cetatenia:
In procesele penale poate beneficia de asisitenta judiciara gratuita atat cetateanul italian cat si persoana avand o alta cetatenie, inclusiv minorul, sau apolidul care nu are resedinta in Italia.

In celelalte tipuri de procese: poate beneficia de asistenta judiciara gratuita atat cetateanul italian, cat si persoana avand o alta cetatenie care domiciliaza in mod legal pe teritoriul italian, apolidul (chiar si daca nu are rezidenta in Italia), si nu in ultimul rand pot beneficia de asisitenta judiciara gratuita si asociatiile fara scop lucrativ.

Cine nu are dreptul sa ceara asistenta judiciara gratuita?

Nu poate beneficia de asistenta judiciara gratuita, in procesele penale, persoana care este urmarita penal pentru evaziune fiscala si cine este asistat de 2 avocati.

Deasemenea nu poate beneficia de asistenta judiciara gratuita in celelalte tipuri de procese, persoana care invoca motivatii vadit nefondate precum si cine este parte intr-un proces avand ca obiect cesiunea de creanta, atunci cand cesiunea nu este o modalitate de plata a unor creante preexistente.

Nu in ultimul rand, nu pot beneficia de asistenta judiciara persoanele care au fost definitiv condamnate pentru urmatoare infractiuni: asocierea de tip mafios, asocierea avand ca obiectiv traficul de droguri, traficul de droguri, infractiuni comise pentru a favoriza activitatile asociatiilor de tip mafiot. (aceste limitari la asistenta judiciara gratuita au fost introduse prin Decretul lege n. 92, din 23 mai 2008).

Pozitia procesuala:
In cadrul proceselor penale: pot beneficia de acest drept invinuitul, inculpatul, persoana condamnata, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente.
In celelalte tipuri de procese: pot beneficia de acest drept: oricine este parte intr-un proces, oricine are intentia sa declare apel sau recurs si nu a fost condamnat in precedentul grad de jurisdictie (in care a beneficiat de asistenta judiciara gratuita), cu exceptia actiunii de despagubire in procesul penal.

Cheltuieli de judecata

Cat trebuie sa plateasca persoana care solicita asistenta judiciara gratuita?
Raspuns: Nu trebuie sa plateasca nimic. Cheltuielile de judecata sunt suportate de catre statul italian. Avocatii sau consultantii tehnici care va solicita sume de bani incalca in mod grav normele disciplinare si trebuie sa fie imediat denuntati baroului din care fac parte.

Ce se intampla daca declarati un venit fals?
Raspuns: Persoanele care beneficiaza de asistenta judiciara gratuita pot fi supuse controlului efectuat de catre Garda Financiara, chiar si prin intermediul unor cercetari la nivel de banci si agentii de creditare.
Declaratiile false, incomplete, sau omisiunile in ceea ce priveste majorarea venitului se pedepsesc potrivit art. 95 din D.P.R. 30 mai 2002, n. 115 cu inchisoarea de la 1 la 5 ani si cu amenda de la € 309,87 la 1.549,37. Pedeapsa este majorata (de la 1 an la 6 ani si 8 luni) daca prin folosirea unor astfel de declaratii se obtine asistenta judiciara gratuita; condamnarea implica revocarea cu efect retroactiv a asistentei judiciare si recuperarea tuturor sumelor platite in avans de catre statul italian.

Ce se intampla daca printr-o eroare sunteti admisi sa beneficiati de acest drept?
Raspuns: Va trebui sa achitati toate cheltuielile de judecata si sa restituiti statului italian sumele  platite in avans de acesta.

Cum puteti solicita asisitenta judiciara gratuita

Daca indepliniti conditiile de mai sus puteti solicita asistenta judiciara gratuita in orice faza a procesului. Cererea trebuie sa fie semnata de catre persoana interesata.

Cererea poate fi facuta de persoana interesata sau avocatul acesteia; sunt admisibile doar cererile scrise, depuse personal, prin intermediul avocatului sau trimise cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Cererea poate fi facuta la inceputul procesului sau in timpul acestuia cu mentiunea ca asistenta judiciara va fi acordata incepand cu data cererii.

Cererea trebuie prezentata in cadrul proceselor penale la registratura judecatorului; daca persoana interesata este un detinut, cererea se depune la directorul inchisorii. Pentru toate celelate procese, cererea se depune la Baroul de Avocati competent teritorial.

Ce trebuie sa cuprinda cererea?

• cererea de asistenta judiciara gratuita si indicarea numarului de dosar la care se refera;
• datele persoanei interesate (data de nastere, locul nasterii, resedinta, cod numeric personal) si datele membrilor nucleului familial;
• declaratie de venit pe proprie raspundere;
• declaratie prin care isi asuma obligatia de a comunica eventualele modificari ulterioare ale venitului

In cazul in care va este admisa cererea pentru asistenta judiciara gratuita puteti da mandat unui singur avocat. (exista un registru special pentru avocatii care ofera asistenta legala gratuita, registru care este distinct de cel al avocatilor aparatori din oficiu; aceste registre pot fi consultate in baza de date al Baroului de Avocati competent teritorial zonei dumneavoastra de interes).

Dott. Simona Vlad Ciubotariu